Despre colecții transdisciplinare – nevoia și pericolele narațiunii

În cele din urmă deloc surprinzător, pare să fie, chiar și pe un teren “inofensiv” ca cel al culturii, cam ca la istorie, unde câștigătorii sau perdanții nu se fac doar pe câmpul de bătaie, iar marile victorii ajung să fie în mare măsură bazate pe alcătuirea enunțului care relatează faptele, adică pe controlul narațiunii. Societatea (globală) în care trăim, cu toate frământările ei, stă mărturie, nu cred că mai are cineva vreun dubiu că ar fi așa. Problema felului în care se construiesc enunțurile care relatează faptele devine tot mai pregnantă pe măsură ce discursul ia forme tot mai variate și mai greu de urmărit, evaluat, chestionat de către eventualii critici ai variantelor așa-zis oficiale.

Deși operăm într-un domeniu îmbrăcat în nebuloasă, abstracțiune, ficțiune, cu un rol cât se poate de ambiguu, aflat în continuă transformare și definire, problema este și aici cât se poate de serioasă. Până la urmă, să nu subestimăm puterea actului culturii, mai ales în contextul contaminării, amestecului narativelor din varii arii din spațiul societății. Și, de fapt, tot la istorie învățăm, problema identității și deci a apartenenței și deci a consimțământului (politic?) este în mare măsură legată chestiuni ce țin de o identificare culturală, apartenență religioasă, etnică, lingvistică ș.a.m.d.

Cu toate astea în minte pornim o conversație pe tema pericolelor care ne pasc atunci când ne aruncăm (în gol) în construcția narațiunilor. Încercăm să identificăm împreună – artiști, curator-istoric, scriitor – care sunt aceste pericole și în ce măsură putem, în fața acestora, să ne mai auto-investim în funcțiunea de narator. Sau dacă arta poate fi în continuare astfel amorsată, ca într-o reflexie (subiectivă a realității obiective), prin reflecție, ca teren de testare, probă, evaluare, chestionare a narațiunilor venite din direcția politicului/politicilor, istoriei, spațiului social.

Ajungem să acționăm mai responsabil pe teritoriul ficțiunii decât o fac, în fapt, cei care exercită actul puterii, cu consecințe imediate?